• Thu, Nov 14, 2019
  • 05:26:09 AM
  • Bucuresti

Jandarmii au sancționat nouă pescari dintr-o lovitură

În ultima zi a săptămânii trecute, pescarii de pe râul Prut au fost verificați de jandarmi și reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, în cadrul unei acțiuni executate în cooperare pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Lipsa unui permis de pescuit valabil a fost motivul sancționării contravenționale a nouă persoane care pescuiau la undiță în zona Volovăț, cu amenzi în valoare de 300 de lei fiecare.

În urma verificărilor efectuate, asupra unui pescar a fost găsită o plasă monofilament interzisă de lege, care a fost ridicată de jandarmi în vederea confiscării, iar deținătorului acesteia i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,pescuit cu unelte și scule neautorizate”, faptă prevăzută de legislația în vigoare privind pescuitul și acvacultura.

Articole

Pescuit cu curent pe râul Mureș

Autoritățile au fost anunțate, în noaptea de 5 spre 6 august, printr-un apel telefonic anonim, primit la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.

6 pescari amendați în Sălaj!

Jandarmii din Județul Sălaj au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.